Prabusindu-ma de pe culmile imaginatiei

Imi place ca suna inteligent titlu, comparativ cu activitatile mele. Dar e chiar foarte descriptiv.

Pana acum cateva zile aveam tot planul pentru urmatorii ani facut, practic nu trebuia decat sa mai treaca putin timpul si apoi ma puteam apuca linistit de treaba, de indeplinirea lui. Acum nu prea mai am nimic, sunt din nou pus in fata “normalitatii” si a drumului prestabilit si batatorit de atatia altii inaintea mea.

Rau e ca acolo, pe acele culmi eram fericit si toata adunatura aia de planuri, de fapte, trairi, sentimente, chiar se legau armonios si pareau si usor de atins. Doar ca se pare ca erau prinse cu un fir foarte subtire, sau nici macar cu atat, pluteau asa, printr-o minune chimica, sau doar prin puterea dorintei.  Si da, acum BUM! Pleosc! Fss!  Am o imagine cu mine, cu gleznele in cacat, uitandu-ma catre Taj Mahal, sau ceva de genu. Asa eram, acum m-am intors cu spatele la monument, stau si privesc catre o panta, apoi un zid si apoi atat, trebuie sa ies mai intai din kk si termin relatarea.

Acum nici nu ma mai plang, data trecuta ma plangeam ca nu mai suportam lucrurile care ma privau de indeplinirea planului, deci plan nu mai exista, plans nu mai e….toata lumea-i constipata.

Freedom sa fie, ca in alteceva nu mai cred acum